Acestea sunt cartiere „zebră”, clădiri gemene, de la Bilbao până la Malaga, care stârnesc controverse. Arhitecții le numesc „imobiliare fast-food”, în timp ce dezvoltatorii se mândresc cu ele, subliniind cererea ridicată

De la Vigo până la Almeria, prin Zaragoza, Valencia sau Pamplona, peisajul urban spaniol începe să urmeze aceeași schemă: clădiri cu dungi alb-negru, balcoane identice și fațade ventilate, ridicate peste tot, indiferent de climă, context sau oraș. Având în vedere problema serioasă a locuințelor din Spania, acest tip de construcție se dezvoltă rapid.

Așa-numitele „blocuri zebră” au trecut de la invizibilitate la o tendință virală datorită contului de Instagram @bloque_cebra, creat de un grup de tineri arhitecți care au documentat peste 1.000 de exemple în toată Spania.

„Se întâmplă din senzația că suntem sătui, că zebra se răspândește, se impune și devine normală”, explică creatorii contului, care preferă să rămână anonimi. Cu două milioane de vizualizări pe lună, proiectul lor a dus discuția despre calitatea arhitecturii dincolo de cercul profesional, în opinia publică. Ei au creat chiar un „zebrometru” pentru a măsura gradul de „zebrism” al fiecărei clădiri.

Termenul nu definește un stil arhitectural propriu-zis, ci mai degrabă o direcție standardizată de construcție, unde deciziile sunt dictate mai mult de eficiența economică decât de reflecția creativă. Formula e simplă: dungi întunecate de ferestre și balcoane de culoare antracit, alternând cu dungi deschise de fațadă ventilată. Rezultatul: clădiri clonabile, vizibile peste tot, de la Pirinei până la Insulele Canare.

Criticii consideră că blocurile zebră reprezintă culmea modelului în care arhitectura a fost redusă la formalitate birocratică. „Este ca imobiliarele fast-food”, rezumă grupul @bloque_cebra. „Dezvoltatorii construiesc după tabele Excel, totul e redus la eficiență, iar munca arhitectului e pe plan secundar”.

Arhitectul din Bilbao, Inigo Berasategui de la biroul BeAr, a publicat un articol critic în revista Patio, descriind fenomenul ca o „ciumă”, „cacofonie de clar-obscur” și „o lume care nu acceptă valorile nobile ale societății”. El reproșează faptul că aceste clădiri sunt „cu spatele la stradă, fără viziune urbană”, cu interioare unde „pardoselile imită lemnul, blaturile – marmura, iar ușile din plastic – pinul”.

Operațiunea Garellano din Bilbao a devenit un exemplu tipic. Proiectul original al prestigiosului studio londonez Richard Rogers a fost simplificat până la banalitate prin „adaptări” ale consiliului local. Rezultatul: orizont transformat de turnuri-zebră, descrise de arhitecții locali ca „traumatizante și distopice”.

Fenomenul nu se limitează la un anumit segment social. Cartierele-zebră există în toate gamele, de la locuințe sociale până la apartamente de două milioane de euro. „Există zebre sociale și zebre de lux”, confirmă @bloque_cebra, arătând că problema nu e prețul, ci modelul.

Critica se îndreaptă către dezvoltatori, care caută profitul maxim prin proiecte standardizate, către consiliile locale, care prioritizează raționalizarea proceselor, și către profesia arhitecturală, unde mulți arhitecți trebuie să aleagă între a crea „zebre” sau a rămâne fără lucru. „Este un fenomen spaniol unic, cu un impact uriaș asupra mediului. Clădirile nu sunt adaptate la climă și nu folosesc materiale locale”, avertizează Jorge Lopez Conde, arhitect și expert în Bauhaus-ul european.

Mirajul dorințelor și consecințele sale urbane

Marele paradox, cartierele zebră sunt vândute ca moderne și avangardiste, dar reprezintă lipsa deciziei arhitecturale. „Zebra reprezintă lipsa de alegere”, explică autorii @bloque_cebra. Pentru a compensa sărăcia designului exterior și lipsa integrării cu mediul, dezvoltatorii recurg la „ambalaj zebra”: piscine infinity, săli de sport private, zone publice cu iarbă artificială, dulapuri modulare, băi și holuri de trei metri pătrați.

Problema este agravată la parter. Spre deosebire de arhitectura tradițională spaniolă, care creează viață urbană cu magazine și servicii la parter, cartierele-zebră au parterele închise sau goale. „Există sute de clădiri cu parterul comercial închis”, recunoaște Xavier Vilajoana, președintele asociației dezvoltatorilor APCE. „Rezultatul: cartiere-dormitor fără viață stradală, hiper-privatizate”.

Această tendință contrastează radical cu cartierele anilor ’60 și ’70, care erau conectate la comunitate și la spațiul public. „Cele vechi erau recunoscute și dialogau cu împrejurimile, aici nimeni nu controlează mașina”, adaugă @bloque_cebra.

Dezvoltatorii argumentează pragmatic. „Este un produs care funcționează și are clienți”, spune Vilajoana. Neinor, cel mai mare dezvoltator din Spania, susține că proiectele sale sunt realizate de „cele mai bune birouri de arhitectură din țară” și respectă Codul Tehnic de Construcții din 2006.

Pentru mulți arhitecți, însă, asta nu justifică omogenizarea. „Când vorbim despre adaptarea clădirilor la mediu, ele sunt toate identice, și ar trebui să fie excelente, indiferent dacă sunt în Bilbao sau Malaga, în orice orientare”, ironizează Berasategui.

Întrebarea care rămâne: ce oraș vrem să construim? Grupul @bloque_cebra avertizează că „efectul construcțiilor nu se limitează la utilizatorii direcți, ci afectează vecinii și generațiile viitoare”. Dezbaterile despre faptul dacă „zebrele” vor rămâne drept cartea de vizită arhitecturală a vremurilor noastre sau ca o eroare urbanistică continuă. Între timp, ele continuă să se înmulțească în toată Spania, transformând suburbii în „junglă dungată”, unde eficiența economică a prevalat asupra criteriilor arhitecturale.

sursa euronews.com.

          point.md