În Moldova a fost aprobată procedura de impozitare a construcțiilor neterminate

22 June 2026
   Guvernul a aprobat mecanismul de determinare a gradului de finalizare a obiectivelor de construcție în scopuri fiscale.
 

S-a stabilit că actul va fi eliberat de o comisie înființată în cadrul autorității locale. Pentru persoanele fizice – la serviciul de colectare a impozitelor și taxelor din cadrul primăriilor, iar pentru persoanele juridice – la biroul Serviciului Fiscal de Stat (SFS) de la locul înregistrării

Pe baza acestui document va fi determinată mai departe baza impozabilă a obiectului de construcție.

Metodologia a fost elaborată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Documentul a intrat deja în vigoare.

Regulamentul se aplică obiectelor imobiliare a căror grad de finalizare este de 50% sau mai mare. În același timp, acestea rămân neterminate timp de 3 ani de la începerea lucrărilor de construcție și sunt situate în interiorul sau în afara localităților, indiferent de forma de proprietate.

Procedura de determinare a gradului de finalizare a construcției poate fi inițiată atât de autoritățile locale, cât și la cererea titularului dreptului asupra obiectului de construcție.

De asemenea, regulamentul stabilește modul de creare și funcționare a comisiei, formula de calcul a gradului de finalizare a construcției, procedura de semnare, predare și contestare a actului de stabilire a gradului de finalizare și altele.

Metodologia include exemple de calcul al gradului de finalizare a obiectelor imobiliare în construcție, precum și formularele Notificării privind începerea procedurii și Actului de stabilire a gradului de finalizare a obiectului.

 
Sursă  logos-pres.md.

Interesting property

Sale
119 000 €
Sale
99 900 €
Sale
99 900 €
Sale
119 000 €





© 2001-2026. Ltd «Lara». All rights reserved.